Dacă ne uităm cu atenție în DEX, vom observa cuvântul “prosumator”. S-a format prin alăturarea a două cuvine – “producător” și “consumator” și este definit prin clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară.

Legea pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie nr. 220 a fost publicată în anul 2008, însă a avut numeroase sincope. Abia din anul 2012, lucrurile au început să se schimbe și printr-o ordonanță specială, această a devenit mai clară și a avut o aplicabilitate corectă.

 

Unde suntem în anul 2022?

Avem o veste bună – ANRE încurajează creşterea numărului de prosumatori prin noile reguli aprobate pentru comercializarea energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW. Prin urmare, prosumatorii care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice. Acest aspect vine în ajutorul prosumatorilor care produc mai mult decât generează, iar acest venit suplimentar încurajează persoanele pentru a opta pentru energie verde.

România are două țeluri în această direcție – decarbonizarea și producera de energie verde iar a doua este finanțarea verde, modul în care atât consumatorii casnici cât și cei industriali să adopte energia verde. Pentru anii următori, mai precis până în 2032, principala sursă de venit provine de la PNRR, care a acordat 41% din fonduri pentru renunțarea la energia pe cărbuni, producerea de energie verde, reducerea emisiilor de carbon, subvenționarea vehiculelor cu emisii zero și creșterea eficienței energetice a clădirilor.

Programul Casa Verde Fotovoltaice” este programul înființat de Guvern, care sprijină consumatorii casnici să își instaleze panouri fotovoltaice. Bugetul pentru 2021/2022 este de 986 de milioane de lei.